Ghidul serialelor noi: Nashville – Hit or Shit?

Scris de mady_6_89

Categorii Nashville, Review, Știri seriale

Tag-uri , ,

Commentarii Nu exista comentarii pentru moment

Social media


Nashville - Hit or shit

Gen: Dramă/Musical

Televiziune: ABC

Creatori: Callie Khouri

Audienţă: 8,93 milioane de telespectatori episodul pilot

Scorul criticilor: 84/100

Premisa: Rayna James, fostă legendă a muzicii country (Connie Britton), ajunge să cânte în deschiderea concertelor noii senzaţii adolescentine Juliette Barnes (Hayden Panettiere). Ambele cântăreţe vor să îşi atingă scopul, prima să ajungă la succesul de altă dată, iar cea de-a doua  să-i ia locul Raynei. Evident, nu lipsesc nici subiectele politice sau cotidiene sudiste.

Părerea mea: Nashville este o telenovelă veritabilă cu accente country. După părerea mea, nu cred că există o casă mai bună pentru acest serial, nu l-aş fi putut vedea în ograda niciunei alte televiziuni. Personal, îl asemăn destul de mult cu Dirty Sexy Money, dacă privim din perspectiva politică. Primele 5 minute ale pilotului mi-au amintit, fără să exagerez, de Hannah Monatana, ceea ce pentru mine nu reprezintă vreo problemă, încă mă uit la desene, dar s-ar putea ca acest aspect să nu placă tuturor. Pentru a vă face o idee, pe lângă serialele menţionate anterior, alte seriale asemănătoare lui Nashville ar fi Smash, Lone Star şi GCB. Per total, nu este un serial rău, dar pe mine m-a atras în primul rând datorită distribuţiei. Sunt curioasă care este direcţia în care se va îndrepta, pentru că acum eu văd două căi posibile. Prima ar fi să se concentreze exclusiv asupra părţii muzicale, cu dramele specifice lumii artistice, care ar putea atrage fără probleme fanii Hannah Montana sau Taylor Swift, cea de-a doua, mult mai interesantă după părerea mea, se va concentra mai mult asupra problemelor familiale, intrigilor politice sudiste împletite cu ambiţia Raynei de a-şi continua cariera muzicală aflată în declin.

Nota mea: 7,5

Hit or Shit: Could go either way

 

Lasă un comentariu

Va rugăm așteptați...